Aishah din Moldova

Care este rolul femeii (soţiei)? Partea I

septembrie 8, 2008 · 12 Comentarii

În prezent există 2 extreme cu privire la împlinirea rolului unei soţii exemplu:  fie că femeia crede că trebuie să stea acasă doar şi să fie întru totul supusă soţului fără a avea vreun drept de a-şi spune părerea sau dorinţele; şi o altă extremă: “Fac ce vreau eu, sunt şi eu om, lasă şi el să îngrijească de copii, casă, oricum eu aduc un venit mai mare în familie”. Totuşi să vedem care este rolul soţiei cu adevărat în cadrul unei familii model.

Mai întîi să vedem unele

caracteristici ale femeii:

1 Petru 3:7 – Este un vas mai slab

Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.

1 Corinteni 11:7,11- este slava bărbatului, în Domnul nu este fără bărbat, ceea ce arată unitatea dintre ei (soţ şi soţie)

Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. 
Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.

Genesa 3:16 – Dorinţele ei ţin de bărbat

Femeii i-a zis: “Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”

1 Timotei 2:9-10 – frumuseţea ei trebuie să fie nu doar în exterior, ci şi în interior cu fapte bune şi evlavie

Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.

Efeseni 5:33 – femeia să se teamă, să fie supusă bărbatului (a se teme – a avea respect)

Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.

Ce responsabilităţi are femeia?

Genesa capitolul 2:

- este un ajutor potrivit

- să stăpînească împreună cu soţul peste creaţia lui Dumnezeu

1 Corinteni 11:3, 8-9 – este sub autoritatea bărbatului fiindcă este făcută pentru bărbat

Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.

1 Timotei 2:11 – să înveţe în tăcere. Aceasta nu înseamnă să înveţe şi să nu vorbească, pentru că cum de altfel ar învăţa? Aici Dumnezeu vrea să ne spună să învăţăm, dar chiar dacă ştim să nu ne ridicăm mai presus ca soţul.

Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.

Coloseni 3:18 – supuse bărbatului cum se cuvine. Ce ar însemna “cum se cuvine”? vom învăţa data viitoare despre supunere, în următorul articol.

Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul.

Cine este model pentru femei în această situaţie?

1 Corinteni 11:3 - Tatăl este Capul lui Isus. Înseamnă aceasta că Dumnezeu Tatăl este mai presus ca Isus? Nu, ei sunt egali şi arată model pentru soţ şi soţie – ordine în poziţii.

Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.

Ioan 10:30-33 – Tatăl este Capul, dar Isus este Una cu Tatăl, face voia lui Dumnezeu, ascultă de Dumnezeu

Eu şi Tatăl una suntem.” Atunci Iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă. Isus le-a zis: “V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?”  Iudeii I-au răspuns: “Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.”

Ioan 5:18 - ca valoare ei sunt deopotrivă

Tocmai de aceea căutau şi mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.

Filipeni 2:5-8 – ca natură sunt deopotrivă, Una, dar ca poziţie sunt diferiţi

Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus:  El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,  ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.

Ioan 5:26-27 – este ascultător avînd putere în Sine

Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.

Dumnezeu a spus femeilor cum să fie, ce responsabilităţi au, dar a făcut acest lucru prezentînd un model frumos: Domnul Isus!

În partea a doua a articolului vom vedea ce înseamnă supunere şi ce vrea Dumnezeu sa ne spună atunci cînd învaţă femeia să fie supusă bărbatului.

Categorii: Bărbatul & femeia · Răspunsuri · Social · Întrebări

12 raspunsuri Până acum ↓

  • Stanislav // septembrie 8, 2008 la 12:02 pm | Răspunde

    Voua nu va este greata de ceea ce scrieti?

  • Aishah din Moldova // septembrie 8, 2008 la 2:12 pm | Răspunde

    de ce sa fie greata? explicati cu ce nu sunteti de acord, va rog

  • un alah // septembrie 8, 2008 la 9:29 pm | Răspunde

    salut aisah.
    vreau sa stiu cum alegi aceste fragmnte ? as vrea sa pot si eu sa seman ura ca tine.
    islamului e creativ sau distructiv ?
    numai bine !

  • Alexandru Curbet // septembrie 10, 2008 la 6:12 pm | Răspunde

    Foarte frumoase pasajele .
    Dacă fiecare bărbat ar înţelege şi ar trata femeia după voia lui Dumnezeu , şi-ar vedea familia fericită .
    Sunt nişte adevăruri frumoase. Sunt total de acord cu ceea ce scrii .

  • Rolul Bărbatului « Aishah din Moldova // septembrie 29, 2008 la 8:49 am | Răspunde

    [...] http://aishahdinmoldova.wordpress.com/2008/09/08/care-este-rolul-femeii-sotiei-partea-i/ [...]

  • Rolul Bărbatului. Partea 2 « Aishah din Moldova // decembrie 4, 2008 la 11:05 am | Răspunde

    [...] aceste articole: Rolul Bărbatului partea 1 şi partea 2, rolul soţiei partea 1 şi partea 2 am dorit să menţionez cum este descris fiecare rol în conformitate cu Cuvîntul lui [...]

  • inger // aprilie 10, 2009 la 3:02 am | Răspunde

    Raspuns la raspunsul lui Alah,

    Niciodata nu vei putea si nici nu vei sti sa alegi verstele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu e iubire si Dumnezeu nu seama ura intre oameni.

    Si la intrebarea pe care ai pus-o iti poti da singur raspuns.

  • muslima // august 28, 2009 la 7:58 pm | Răspunde

    Leviticul, capitolul 15
    19 De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara.

    20 Tot lucrul pe care se va culca ea în timpul necurăţiei va fi necurat şi tot lucrul pe care va şedea va fi necurat.

    21 Tot cel ce se va atinge de patul ei să-şi spele hainele sale, să se spele cu apă şi necurat va fi până seara.

    22 Tot cel ce se va atinge de vreun lucru, pe care a şezut ea, să-şi spele hainele sale, să se spele cu apă şi necurat va fi până seara.

    23 Iar de se va atinge cineva de ceva din patul ei sau de lucrul pe care a şezut ea, acela necurat va fi până seara.

    24 De va dormi ea cu bărbatul, necurăţia ei va fi şi pe el şi necurat va fi el şapte zile, iar tot patul, în care va dormi, necurat va fi.

    25 Dacă femeii îi va curge sânge mai multe zile şi nu în timpul regulii ei, sau dacă ea are curgere mai mult decât timpul regulii ei obişnuite, atunci în tot timpul curgerii necurăţiei ei va fi necurată, ca şi în timpul regulii ei.

    26 Tot patul, în care va dormi în timpul curgerii ei, va fi necurat, cum e patul şi în timpul regulii ei, şi tot lucrul pe care va şedea ea va fi necurat, cum e necurat în timpul regulii ei.

    27 Tot cel ce se va atinge de acel lucru va fi necurat: să-şi spele hainele sale, să-şi spele trupul cu apă şi va fi necurat până seara.

    28 Iar când se va izbăvi ea de curgerea sa, să se cureţe şapte zile şi după aceea va fi curată.

    29 În ziua a opta să-şi ia două turturele sau doi pui de porumbei şi să-i aducă preotului, la uşa cortului adunării

    30 Iar preotul va aduce una din păsări jertfă pentru păcat şi pe cealaltă ardere de tot; şi s-o cureţe preotul înaintea Domnului de curgerea ei cea necurată.

    31 Aşa să feriţi pe fiii lui Israel de necurăţenia lor, ca să nu moară ei în necurăţenia lor, spurcându-Mi locaşul Meu cel din mijlocul vostru.

    32 Aceasta este rânduiala pentru cel ce are curgere şi pentru cel ce i se va întâmpla pierderea seminţei, care-l face necurat,

    33 Şi pentru ceea ce suferă de regula sa şi pentru cei ce au curgere, bărbat sau femeie, şi pentru bărbatul ce doarme cu femeie necurată”.

  • muslima // august 28, 2009 la 8:01 pm | Răspunde

    Biblia – cuvintul lui Dumnezeu
    Cintarea Cintarilor cap.4
    1 Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă ai, umbriri de negrele-ţi sprâncene, părul tău turmă de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară.

    2 Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură.

    3 Cordeluţe purpurii sunt ale tale buze şi gura ta-i încântătoare. Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi sub vălul tău cel străveziu.

    4 Gâtul tău e turnul lui David, menit să fie casă de arme: mii de scuturi atârnă acolo şi tot scuturi de viteji.

    5 Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini.

    6 Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie.

    7 Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, şi fără nici o pată.

    8 Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degrabă coboară din Amana, din Senir şi din Hermon, din culcuşul leilor şi din munţi cu leoparzi!

    9 Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta şi cu colanu-ţi de la sân.

    10 Cât de dulce, când dezmierzi, eşti tu sora mea mireasă; şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta. Şi mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir.

    11 Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban.

    12 Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit.

    13 Vlăstarele tale clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci şi minunate, având pe margini arbuşti care revarsă miresme:

    14 Nard, şofran şi scorţişoară cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tămâie lăcrimează, cu mirt şi cu aloe şi cu arbuşti mirositori.

    15 În grădină-i o fântână, un izvor de apă vie şi pâraie din Liban.

    16 Scoală vânt de miazănoapte, vino vânt de miazăzi, suflaţi prin grădina mea şi miresmele-i stârniţi; iar iubitul meu să vină, în grădina sa să intre şi din roadele ei scumpe să culeagă, să mănânce.

  • Alexandru Curbet // august 30, 2009 la 7:50 pm | Răspunde

    Dragă Aishah, mă bucur că ai revenit . sincer mă gândeam că ai abandonat.
    Am totuşi o curiozitate – cine eşti?
    Mi se pare că te cunosc.

  • Aishah din Moldova // septembrie 2, 2009 la 8:03 am | Răspunde

    pentru muslima: ce ai dorit să spui prin cele scrise mai sus?

  • muslima // septembrie 11, 2009 la 5:53 pm | Răspunde

    Eu nu am dorit sa spun nimic. Asta este cuvintul lui Dumnezeu din Biblie.

Scrieti un comentariu