Am întîlnit deseori musulmani care spuneau că despre Mohammed se spune în Biblie şi drept argument aduceau trimiterea Deuteronom 18:18 “Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu“
Iată ce spune autorul Harry Morin cu privire la aceasta:
“Privitor la versetul de mai sus mulţi musulmani susţin că, deoarece Dumnezeu vorbeşte israeliţilor care sunt sămînţa lui Isaac, expresia “dintre fraţii lor” trebuie să însemne descendenţii lui Ismael, de vreme ce Ismael a fost fratele lui Isaac. De aceea, se gîndesc ei, “profetul ca şi Moise”, despre care s-a profeţit că va veni, poate să se refere numai la Mohammed, deoarece el a fost singurul mare profet care descinde din Ismael şi, ca şi Moise, a instituit Legea lui Dumnezeu şi a făcut minuni.
Mai întîi ne ocupăm de expresia “dintre fraţii lor”. Primim o mai bună înţelegere a ceea ce înseamnă aceasta dintr-o folosire asemănătoare unde Dumnezeu a dat instrucţiuni israeliţilor pentru alegerea unui împărat. Observaţi Deuteronom 17:14-15: “Dupăce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, şi o vei stăpîni, după ce-ţi vei aşeza locuinţa, şi vei zice: ,,Vreau să pun peste mine un împărat, ca toate neamurile cari mă înconjoară,“ să pui peste tine ca împărat pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, şi anume să iei un împărat din mijlocul fraţilor tăi; nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău.”
Cu siguranţă, nici un musulman familiarizat cu practica Orientului Mijlociu antic nu s-ar aştepta ca israeliţii să caute vreun descendent al lui Isamel care să le fie împărat. Mai mult, este clar că expresia “dintre fraţii lor” pur şi simplu înseamnă un frate israelit.
În al doilea rînd, în chestiunea comparării lui Mohammed cu Moise este important de cititi Deuteronom 34:10-12: “În Israel nu s’a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă. Niciunul nu poate fi pus alături de el, în ce priveşte toate semnele şi minunile pe cari a trimes Dumnezeu să le facă în ţara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva supuşilor lui şi împotriva întregei ţări, şi în ce priveşte toate semnele înfricoşătoare pe cari le-a făcut Moise cu mînă tare înaintea întregului Israel.“
Din Sfintele Scripturi cunoaştem că:
1. Moise a fost un israelit;
2. a fost cunoscut de Dumnezeu “faţă către faţă”, însemnînd că Dumnezeu i-a vorbit direct, nu printr-un intermediar;
3. el a făcut minuni copleşitoare.
Musulmanii pretind că Mohammed este împlinirea versetului Deuteronom 18:18. Creştinii sunt convinşi că “profetul ca şi Moise” nu este altul decît Isus Mesia şi îşi bazează afirmaţia potrivit următoarelor comparaţii:
|
Moise |
Isus |
Mohammed |
|
Profetul evreilor |
Profetul evreilor seminţia lui Iuda (Matei 1:3, Luca 3:33) |
Profetul arabilor (Sura 32:3, 36:6, 34:43, 44) |
|
Descoperiri directe de la Dumnezeu (Sura 4:164, Exod 33:11) |
Decoperiri directe de la Dumnezeu (Ioan 12:49-50; 14:10) |
Descoperiri indirecte prin îngerul Gabriel (Sura 2:97) |
|
Minuni (Sura 2:50 marea, Sura 2:57 mana) |
Minuni (Sura 3:49) (Matei 8:27 marea; Ioan 6:11-14 mana) |
Nici o minune (Sura 6:37, 28:48) |
Pe lîngă cele de mai sus, Noul Testament confirmă că profeţia din Deuteronom 18:18 a fost împlinită de Mesia Isus. Citeşte Fapele Apostolilor 3:17-26, în special versetul 22: “În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: ,,Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine…“
În încheiere observaţi cu atenţie ce spune Surat Qasas (28):48: Dar cînd le-a venit lor Adevărul din partea Noastră, au zis ei: “Dacă măcar i s-ar fi trimis şi lui (Mohammed) asemenea (Semne) cu ceea ce i-a fost trimis lui Moise!”
Este evident din acest verset că potrivit pînă şi Coranului Mohammed nu a fost privit ca unul ca şi Moise!”
Sursa: “Răspunzînd musulmanilor”, autor Harry Morin
