Ce să facem cu vrajmaşii? Partea II

Iarăşi dau trimitere la cîteva versete concrete din Coran, şi în final să observaţi şi voi, dragi cititori care este diferenţa şi unde este dragostea? Cine este plin de dragoste? Isus sau Muhammed. Consider că citind primul şi al doilea articol puteţi răspunde sigur la aceaste întrebări.

„Luptă-te pe drumul lui Dumnezeu, şi numai tu însuţi să fii silit la aceasta, pe cei credincioşi însă aţîţă-i la luptă, poate că Dumnezeu va împiedica vitejia necredincioşilor; căci Dumnezeu are vitejie mare şi Dumnezeu poate mai bine pedepsi”

Cum s-a purtat cu Abu Lahab, unchiul lui Mohammed, dar şi un duşman aprig al lui. Atunci cînd Mohammed a adunat rudele sale, ca să le vestească misiunea sa de profet, Abu Lahab strigă: „Piei! Pentru aceasta ne-ai adunat?”, apoi apucă o piatră ca să o arunce în Mohammed. Cu acea ocazie a fost scrisă o sură în Coran, pe care eu o consider un blestem la adresa vrăjmaşului:

„Piară mîinilelui Abu Lahab şi piară şi el! Să nu-i folosească averea sa şi ceea ce a agonisit! El va arde în focul flăcării, iar soţia sa va duce lemne pe gîtul ei cu o funie de fir de fenic.”

Iată încă un verset blestem într-o sură de la sfîrşitul Coranului:

„Cel ce te urăşte să fie fără copii.”

Eu consider că în aceste versete se observă clar ura faţă de duşman şi motivarea la luptă şi război.

Ce să facem cu vrăjmaşii? Partea I

Voi răspunde clar şi concret la această întrebare. Domnul Isus a spus:

“Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.”

Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.

Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.

Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.

Celui ce-ţi cere dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”

Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,

ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?

Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?

Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”

Sfînta Scriptură, Biblia, Matei 5:38-48

Un răspuns foarte frumos şi plin de dragoste. Care este atitudinea ta faţă de cei cu eşti certat?, faţă de cei pe care nu doreşti nici să îi vezi?, sunt persoane în viaţa ta pe care te răzbuni? Crezi că sunt corecte asemenea atitudini?

Cei care răspund cu dragoste chir şi vrăjmaşilor Îl au ca Tată pe Dumnezeu (precum este scris mai sus), iar ceilalţi… şi dacă Tatăl tău  nu este Dumnezeu, atunci care şi unde îţi va fi sfîrşitul după moarte?

Am revenit

din anumite motive nu a fost posibil să public articole în acest portal, dar acum am revenit şi sunt gata de a continua discutiile si de a scrie.

Să ne ajute Dumnezeu!

Mărturia unei foste musulmane despre islam

au fost comentarii în acest portal precum că nu se cunosc musulmani care s-au convertit la crestinism. Iată un exemplu plus mărturia ei.

ce părere aveţi?

O nouă pagină

Dragi cititori, am inclus o pagină pagină în acest portal. Prin intermediul acestei pagini veţi avea posibilitatea să vedeţi mai simplu comentariile care sunt scrise, la care articole, dat fiind faptul că la comentarii sunt publicate doar ultimele 5. Astfel, veţi avea posibilitatea să urmăriţi discuţiile care au loc în acest portal.

Mulţumesc tuturor celor ce se implică în discuţii!

Dumnezeu să ne ajute să scrim înţelept şi cu dragoste!